Curiosity
Curiozitatea este gratis
Apelurile video obisnuite vor fi inlocuite cu apeluri video cu holograme
Telefonul cu o hologramă care să vorbească, să se mişte şi să asculte în timp real pare încă o fantezie. Şi totuşi, un model de lucru al telefonului cu hologramă 3D ar putea fi gata până anul viitor, iar în următorii cinci ani ar putea fi lansat pe piaţă telefonul cu hologramă la care oricine ar putea avea acces.
Potrivit Daily Mail, apariţia prinţesei Leia sub forma unei holograme în seria de filme de succes "Star Wars", în 1977, a fost privită ca fiind de domeniul ştiinţifico-fantastic, dar, patru decenii mai târziu, telefonul cu hologramă ar putea deveni un dispozitiv obişnuit pe care orice persoană ar putea să-l aibă. Acest dispozitiv va permite utilizatorilor să vadă o imagine 3D a persoanei cu care vorbesc.
Tehnologia este iniţiativa companiei poloneze Leia Display Systems, denumită după prinţesa Leia din "Star Wars".
Un model de lucru al telefonului cu hologramă 3D ar putea fi gata până anul viitor, dat fiind faptul că s-au realizat cu succes aparate interactive cu holograme 3D.
Pentru a putea suna în 3D, o persoană va sta în faţa unei camere special adaptate pentru un asemenea tip de apel, care va avea două lentile şi un microfon. Cele două imagini pe care lentilele le creează sunt combinate pentru a crea o versiune 3D şi apoi sunt transmise prin internet persoanei apelate.
Proiector cu laser pe un "ecran" de vapori de apă
Un aparat-hologramă va primi imaginea şi o va reprezenta cu ajutorul unui proiector cu laser pe un "ecran" de vapori de apă, care îi va oferi imaginii a treia dimensiune.
Compania crede că invenţia ar putea fi lansată pe piaţă în aproximativ cinci ani. Holograma va vorbi, se va mişca şi va asculta în timp real.
"Hologramele noastre vor duce apelul video la un alt nivel", a declarat Marcin Panek, director executiv la compania Leia Display Systems.
Holograme la dimensiuni reale
"Va fi ca şi cum persoane iubite, prieteni şi familia stau în faţa ta în timp ce vorbeşti cu ei din celălalt capăt al lumii. În acest moment, hologramele noastre sunt create folosind aparate care sunt mai înalte de 1,80 metri, dar proiectăm versiuni mai mici care pot fi puse pe o masă de cafea în sufragerie", a completat Marcin Panek.
Preţul telefoanelor cu hologramă
Panek a precizat că primele sisteme vor costa mii de lire sterline, dar, ca în orice progres tehnologic, preţul va scădea odată ce acestea vor deveni dispozitive comune.
Pe de ată parte, Marcin Panek merge mai departe, el şi-a exprimat convingerea că, în următorii zece ani, oamenii vor putea viziona meciurile de fotbal cu ajutorul hologramelor.